Adresa: Hotel Tomis, Mamaia

0732.345.354

Urmareste-ne

Peste 12% dintre cei care și-au rezervat în ultimele două săptămâni vacanțe pe litoralul românesc au renunțat la un sejur în străinătate de teama coronavirusului

Mai mult de 12% dintre românii care și-au rezervat în ultimele două săptămâni vacanțe de vară pe litoralul autohton, profitând de ultimele praguri de Early Booking și de ofertele speciale ale operatorilor de turism, sunt persoane care plecau, în mod tradițional, în sejururi în afara granițelor, dar la care au renunțat în acest an de teama restricțiilor impuse în contextul epidemiei de coronavirus, arată un studiu al Organizației Patronale Mamaia-Constanța (OPMCTA), care reunește cei mai importanți operatori de turism de pe litoralul autohton.
"În ultimele două săptămâni, ca urmare a îngrijorărilor cauzate de epidemia de coronavirus, care s-a extins și în Europa, și de incertitudinea generală, tot mai mulți români care, în mod tradițional, își făceau vacanțele în străinătate, au hotărât ca anul acesta să aleagă un sejur pe litoralul românesc al Mării Negre, unde se consideră în siguranță", a declarat Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA.
În decizia de a rămâne la vară în stațiunile autohtone de pe litoral a contat că, până acum, nu a fost anunțat niciun caz de infecție cu coronavirus în orașele și stațiunile riverane Mării Negre. La acest trend a contribuit și faptul că litoralul românesc este o destinație de vară, iar românii speră ca, până atunci, să treacă epidemia de coronavirus, bazându-se și pe temperaturile ridicate, care vor limita decisiv răspândirea gripei.
"Ne așteptăm ca numărul românilor care renunță la vacanțe în străinătate în favoarea celor pe litoral să crească și mai mult, ca urmare a anulării, pentru următoarele cel puțin două săptămâni, a zborurilor spre și dinspre Italia, una dintre destinațiile preferate de turiștii români", a completat Anca Nedea.
Aurelian Marin, proprietarul agenției Paradis Vacanțe de Vis, specializată în vânzarea de vacanțe pe litoral, a afirmat că nu doar că stațiunile autohtone de la Marea Neagră au început să atragă români care renunță la străinătate, ci și că ofertele speciale făcute de agenții în acest context au făcut ca numărul rezervărilor pe litoral să fie mai mare cu 30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
"Turiștii români au încredere în litoralul nostru pentru că e aproape, merg cu mașina personală, nu îi obligă nimeni să intre în carantină și nu stau blocați în vămi", a mai spus Aurelian Marin.
Și Cristian Bărhălescu, directorul agenției Icar Tours din Constanța, a spus că pe turiști îi liniștește faptul că pe litoralul românesc sunt în proximitatea locuinței și, mai ales, că au posibilitatea să își primească banii înapoi în cazul în care nu mai pot merge în vacanță, fapt care le conferă un mare confort psihic.

În contextul temerilor turiștilor privind epidemia de coronavirus, turoperatorii de pe litoral au decis ca turiștii să își primească banii înapoi în cazul în care decid să își anuleze vacanțele. Ei au lansat și un așa numit "Early Booking Flexibil", prin care turiștii nu mai sunt obligați să plătească toți banii în avans, ci achită doar 20% în momentul cumpărării vacanțelor și restul sumei va fi plătit cu 30 de zile înainte de a începe efectiv sejurul.
"Din păcate, un număr important de români plecați la muncă în străinătate, în special cei din Italia, și care în mod tradițional își petreceau minivacanța de 1 Mai pe litoralul românesc, și-au anulat sau își vor anula rezervările, având în vedere că Italia și-a închis granițele și zborurile dintre Italia și România au fost anulate", a mai spus Anca Nedea.
Organizația Patronală Mamaia-Constanța (OPMCTA) reunește cei mai importanți turoperatori de litoral, dar și hoteluri și restaurante din Mamaia și Constanța.